Echipamente stomatologice

Protejarea pacienților și a personalului: principii fundamentale în radiologia dentară

radioprotecție radiologie dentară

Protejarea pacienților și a personalului: principii fundamentale în radiologia dentară

Radiologia dentară joacă un rol esențial în detectarea, diagnosticarea și planificarea tratamentului diferitelor afecțiuni orale și maxilofaciale. Cu ajutorul radiografiilor dentare, medicii stomatologi pot identifica probleme ascunse sau potențiale care nu pot fi vizualizate într-un examen oral obișnuit, cum ar fi carii interdentare, afecțiuni ale țesuturilor moi, anomalii ale oaselor maxilare și mandibulare sau tumori maligne.[5]

Cu toate acestea, utilizarea radiografiilor dentare implică expunerea la radiații ionizante, care pot prezenta anumite riscuri pentru sănătate. De aceea, este esențială respectarea principiilor fundamentale de radioprotecție, pentru a minimiza riscurile asociate cu radiațiile și a asigura siguranța atât a pacienților, cât și a personalului medical.[5]

Principii de bază ale radioprotecției în medicina dentară

Există trei principii de bază ce trebuie respectate când vine vorba de radioprotecția în medicina dentară:

  • justificarea investigației – expunerea la radiații ionizante trebuie să fie justificată clinic, iar beneficiile diagnosticului trebuie să depășească riscurile potențiale; nu orice problemă dentară necesită o radiografie; înainte de a solicita o investigație imagistică, se va evalua cu atenție necesitatea acesteia, luând în considerare istoricul medical al pacientului, simptomele prezente și alte metode de diagnostic disponibile;
  • optimizarea protecției – este un principiu fundamental în radiologia dentară, unul ce implică ajustarea măsurile de protecție pentru o sursă de radiații astfel încât beneficiul net să fie maximizat;
  • limitarea dozei de radiații – presupune respectarea principiilor ALARA (As Low As Reasonably Achievable) și implică menținerea dozei de radiații la care sunt expuși personalul medical și pacienții cât mai mică posibil, fără a compromite calitatea diagnosticului.[1][5]

Cum protejăm pacientul în radiologia dentară?

Siguranța pacienților este o prioritate absolută în radiologia dentară, iar minimizarea expunerii acestora la radiații se realizează printr-o serie de măsuri complexe și tehnici:

  • utilizarea echipamentelor moderne – aparatele de radiologie dentară digitală de ultimă generație permit realizarea radiografiilor cu o expunere minimă la radiații; oricând este posibil, se va opta pentru receptori digitali în locul filmului convențional;
  • solicitarea de radiografii doar în baza necesității clinice – privește principiul justificării, despre care am vorbit mai sus; dacă există radiografii dentare anterioare suficient de recente pentru a răspunde nevoilor clinice actuale, nu este necesară efectuarea unei noi investigații, chiar dacă radiografiile respective au fost efectuate într-o altă clinică dentară; 
  • colimarea fasciculului la dimensiunea minimă necesară pentru zona examinată, ținând cont de nevoile clinice;
  • utilizarea echipamentului individual de protecție a glandei tiroide pentru radiologia intraorală;
  • încorporarea tehnologiei CBCT doar atunci când opțiunile cu expunere mai scăzută nu oferă informațiile de diagnostic necesare;
  • în cazul pacienților copii, se va lua în considerare efectul acumulat al expunerii la radiații – deși expunerea la radiații rezultată din radiologia dentară este scăzută, în cazul copiilor există posibilitatea de a fi supuși unor proceduri repetate în timpul copilăriei și adolescenței, deci trebuie luat în considerare efectul acumulat al expunerii la radiații;
  • educația pacienților – consimțământul pacientului este obligatoriu, iar acesta poate fi dat doar după ce pacientul respectiv a fost informat despre beneficiile și riscurile asociate cu radiologia dentară.[1][2][3][5]

Tehnici de protecție a personalului în radiologie dentară

Protecția personalului din cadrul unui cabinet dentar este o preocupare esențială, având în vedere riscurile asociate cu expunerea la radiații. Sunt importante:

  • pregătirea personalului – tot personalul trebuie să fie conștient de riscurile asociate cu utilizarea echipamentelor radiologice și de importanța conformității cu prevederile cerute pentru menținerea dozei la un nivel cât mai redus;
  • utilizarea corectă a echipamentului de protecție personală – trebuie să fie inspectat în mod regulat pentru a se asigura că nu prezintă defecte și că oferă protecție adecvată;
  • folosirea distanței – personalul medical trebuie să se poziționeze la o distanță suficientă de pacient în timpul expunerii la radiații; acest lucru poate fi realizat prin utilizarea unui ecran de protecție sau prin poziționarea într-un loc în afara zonei de radiații directe; utilizarea echipamentelor cu declanșare de la distanță ajută și ele la reducerea expunerii inutile a personalului;
  • limitarea timpului de expunere – personalul medical trebuie să limiteze timpul de expunere la radiații la minimul necesar; aceasta implică utilizarea eficientă a echipamentului, programarea corectă a procedurilor și utilizarea tehnicilor de imagistică cu doză redusă atunci când este posibil; de asemenea, timpul petrecut în zona de radiație trebuie limitat la minimul necesar pentru realizarea investigației.
  • monitorizarea personală – trebuie efectuată prin intermediul unui dozimetru acreditat.[2][4][5]

În mod normal, personalul implicat în efectuarea radiografiilor dentare nu ar trebui să fie expus la o doză semnificativă de radiații, cu condiția să se respecte măsuri normale de protecție împotriva radiațiilor, cum ar fi distanța și purtarea echipamentului de protecție.[4]

Respectarea principiilor fundamentale de radioprotecție este esențială pentru a asigura siguranța pacienților și a personalului în radiologia dentară. Prin utilizarea tehnologiei moderne, instruirea personalului medical și respectarea procedurilor de protecție se poate beneficia de avantajele diagnosticului imagistic cu minimizarea riscurilor asociate expunerii la radiații ionizante.

Bibliografie: 

  1. Do, Kyung-Hyun. „General Principles of Radiation Protection in Fields of Diagnostic Medical Exposure”, Journal of Korean Medical Science, vol. 31, no. Suppl 1, 1 Jan. 2016, pp. S6–S6, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4756345/, https://doi.org/10.3346/jkms.2016.31.s1.s6. Accessed 12 Mar. 2024.
  2. „NORME Din 15 Septembrie 2022 de Securitate Radiologică În Practicile de Radiologie de Diagnostic Și Radiologie Intervențională”, Portal Legislativ, 2022, legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/259707. Accessed 12 Mar. 2024.
  3. „Radiation Protection of Patients in Dental Radiology”, International Atomic Energy Agency, 27 July 2017, www.iaea.org/resources/rpop/health-professionals/dentistry/patients. Accessed 12 Mar. 2024.
  4. „Radiation Protection of Staff in Dental Radiology”, International Atomic Energy Agency, 28 July 2017, www.iaea.org/resources/rpop/health-professionals/dentistry/staff. Accessed 12 Mar. 2024.
  5. „X-Rays Radiographs”, American Dental Association, 2024, www.ada.org/resources/ada-library/oral-health-topics/x-rays-radiographs/.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Selectați câmpurile care urmează să fie afișate. Celelalte vor fi ascunse. Trageți și plasați pentru a rearanja ordinea.
  • Imagine
  • SKU
  • Rating
  • Preț
  • Stoc
  • Descriere
  • Greutate
  • Dimensiuni
  • Informații suplimentare
  • Adaugă în coș
Click outside to hide the comparison bar
Compară
21
0